ianuarie 2018 - Din bucatarie, cu pasiune

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Felii de mere in aluat - gogosi de mere



Imi plac dulciurile cu mere si imi plac gogosile. Reteta de gogosi de mere este una usoara si rapida, cu felii mari de fructe invelite in aluat similar celui de clatite. Merele se gasesc tot anul asa ca astept sa-mi spuneti cum v-au iesit!


Pentru gogosile cu mere avem nevoie de: 

- 2 mere mari 
- sucul de la o lamaie 
- 200 g faina 
- 2 oua 
- 250 ml lapte
- 80 g zahar  
- 1 lingurita praf de copt 
- extra: ulei pentru prajit si zahar pudra pentru ornat

Cum se fac gogosile cu mere:

Curatati merele de coaja si cu ajutorul unui dispozitiv special  sau a unui cutit mai mic scoateti cotorul cu grija. Taiati merele felii cam de 1 cm grosime, in asa fel incat sa obtineti rondele cu o gaura in mijloc.

Stoarceti zeama de la o lamaie si amestecati-o cu o lingura de zahar. Turnati peste feliile de mere incercand sa le acoperiti bine. Sucul de lamaie va preveni oxidarea merelor, ajutandu-le sa isi pastreze culoarea aurie. Dati deoparte cat va ocupati de pregatirea aluatului. 

Intr-un vas adaugati ouale, restul de zahar, laptele si omogenizati. Incorporati faina impreuna cu praful de copt si amestecati pana obtineti un aluat asemanator clatitelor, dar mai gros, cam ca o smantana. 

Lasati aluatul sa se odihneasca la temperatura camerei cam 30 minute. 

Puneti suficient ulei la incins intr-o tigaie mai inalta. Treceti feliile de mere prin aluat, in asa fel incat sa fie acoperite bine.

Prajiti-le pe foc mediu, intorcandu-le pe ambele parti. Scoateti pe un servet de hartie sa absoarba grasimea in exces apoi pudrati cu zahar. 





Bon appetit!

luni, 8 ianuarie 2018

Biscuiti cu lapte batut





Biscuitii de astazi sunt ideali pentru micul dejun alaturi de o cana de lapte, cu unt si gem. Este de preferat sa ii serviti calzi, insa daca se racesc sunt la fel de buni. 

Secretul consta in impaturirea aluatului, similar aluatului de foietaj, pentru a obtine straturi fragede si a creste frumos. De asemenea e important ca toate ingredientele sa fie reci de la frigider si sa nu exagerati cu framantatul, doar cat sa se lege compozitia.



Pentru biscuitii cu lapte batut avem nevoie de:

- 2 cani faina 
- 1 pachet praf de copt 
- 70 g unt rece 
- 3/4 cana lapte batut rece 
- 1/2 lingurita sare 
- 3 linguri miere

Cum se face reteta de biscuiti cu lapte batut: 


Preincalziti cuptorul la 200 grade C si pregatiti o tava cu hartie de copt. 

Intr-un castron mai mare cerneti faina impreuna cu sarea si praful de copt. Adaugati untul rece, taiat cuburi si cu ajutorul degetelor amestecati pana amestecul capata consistenta unui pesmet mai grosier si untul se simte cam ca boabele de piper. 
Bagati castronul la frigider cam 10-15 minute sa se raceasca untul din nou.

Intre timp amestecati laptele batut impreuna cu mierea. Adaugati lichidele la amestecul de unt si faina cat sa se lege usor. 

Scoateti aluatul pe blat si intindeti-l cu podul palmei obtinand un dreptunghi gros cam de un cm. Impaturiti-l in 3 ca o scrisoare, apoi intindeti-l din nou. Procedati in asa fel timp de 3 impaturiri. 

Dupa ultima intindere a aluatului decupati biscuitii cu ajutorul unui pahar mai mic sau a unei forme de fursecuri rotunde. Miscarea de taiere trebuie sa fie prin presare usoara fara sa miscati prea mult forma. Ideea este sa nu stricam straturile pe care le-am obtinut prin impaturire. 

Coaceti biscuitii la foc mediu spre mare timp de 10-12 minute pana devin aurii. Cand sunt gata, scoateti-i si lasati-i sa se raceasca usor pe un gratar. 

Serviti-i calzi sau ii puteti reincalzi putin la microunde daca va raman pentru mai tarziu. 


 Bon appetit!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram