Humus (sau crema de naut cu susan) - Din bucataria lui Micky

luni, 25 martie 2013

Humus (sau crema de naut cu susan)

Humusul este o crema pe baza de naut si tahini, un preparat cu origini vechi din Orientul Mijlociu. Recunosc, ca daca nu ar fi fost provocarea Bucatar Curajos nu m-as fi incumetat sa fac acasa acest preparat. Noroc cu Beatrice ca ne-a desemnat pentru luna martie reteta ei delicioasa.


Ingrediente: 

- o conserva mare de boabe de naut (sau aprox 2 cani de naut fiert)
- 2 linguri iaurt gras 
- 2 linguri smantana
- zeama de la o jumatate de lamaie 
- 2 linguri ulei de masline
- 1 lingurita chimen macinat 
- sare, piper, dupa gust 
- 4 linguri pasta susan (tahini)

Preparare: 

Intai si intai am cautat din timp tahini prin magazine. Nu am gasit sa cumpar, asa ca, mi-a ramas distractia si privilegiul sa mi-l prepar singura. Am cumparat 150 g susan, pe care l-am incins intr-o tigaie de teflon cam 1-2 minute, cat sa se dezvolte aroma, fara sa se prajeasca. Apoi cu ajutorul unui blender vertical am macinat semintele de susan cu o lingura de ulei de masline (aproximativ) cat sa iasa o pasta. Necesita un pic de grija, deoarece  semintele fiind mici mai mult sunt "zburate" decat macinate, si atunci, am ales sa fac operatia aceasta intr-un vas ingust si inalt cu reprize scurte de blender. Sper ca m-ati inteles pana acum. 

Acum sa trecem la partea cu prepararea propriu zisa a humusului. Scurgem boabele de naut fierte, le clatim cu apa rece si le punem la robot, impreuna cu restul ingredientelor. Mai adaugam eventual o lingura, doua de apa, ca sa obtinem consistenta dorita. Asezam pe o farfurie si turnam putin ulei de masline deasupra. Servim cu paine prajita, sau cu bucatele de morcovi sau alte legume.
Este extraordinar de bun si mult mai simplu de facut decat ma asteptam. 

Daca va plac retetele mele nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutatile si postarile de pe blog. 


Bon appetit!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram