Muffins cu capsuni si menta - Din bucataria lui Micky

marți, 4 iunie 2013

Muffins cu capsuni si menta

Anul acesta am reusit sa am destul de multe capsuni in gradina mea minunata. Nimic nu e mai placut dimineata decat sa te duci si sa-ti culegi un castron de fructe proaspete si sa le savurezi in liniste (alaturi de nelipsita cafea, bineinteles). Si cum nu putea sa treaca sezonul capsunelor fara  a le tranti in "ceva dulce" am zis sa fac niste prajiturele mici, pufoase si pline de fructe proaspete si delicioase. Le-am adaugat si cateva frunze de menta pentru un strop de contrast si au fost minunate. Au disparut in doua secunde si trei miscari.



Ingrediente: 

- 350 g faina
- 1/2 pachet praf de copt
- un praf de sare 
- 2 oua 
- 180 g zahar 
- 200 ml lapte 
- 140 ml ulei de masline
- 250 g capsune
- 10 frunze de menta

Preparare: 

Intr-un vas cerneti faina impreuna cu praful de copt si sarea. Separat amestecati ouale cu zaharul, laptele si uleiul de masline. Adaugati apoi faina cu praful de copt si omogenizati. Nu este nevoie sa exagerati cu amestecatul.
Curatati capsunele si spalati-le apoi taiati-le in bucatele mai mici. La fel procedati si cu frunzele de menta. Incorporati-le usor in aluat, cu grija sa nu zdrobiti fructele.


Pregatiti tava cu hartiute de copt si umpleti-le cam doua treimi. Vor mai creste la copt. Coaceti timp de 25 minute la foc potrivit.


Le puteti servi caldute sau reci. Sunt pufoase si foarte aromate.


Daca va plac retetele mele nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu noutatile si postarile de pe blog. 

Bon appetit!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram