Placinta cu visine si crema de gris - Din bucatarie, cu pasiune

marți, 15 iulie 2014

Placinta cu visine si crema de gris

Imi place sa gatesc cu fructe si legume de sezon, sa profit de ce imi ofera gradina. In general fara complicatii,  retete lungi si alte cele. Timpul din pacate, niciodata nu tine cu mine. De aceea pe blog avem multe salate, la fel de multe prajituri, in general retete simple si delicioase. Si cum visinii mei anul acesta au fost darnici nu puteam sa las fructele degeaba, nu? 

Asa ca daca mai gasiti prin piete visine proaspete, sau daca nu, congelate prin magazine, va sfatuiesc sa incercati aceasta placinta. Sper sa va placa!



Ingrediente

- un pachet foi subtiri de placinta 
- 1 l lapte
- 9 linguri de gris 
- 250 g zahar 
- 2 oua 
- 2 pachete zahar vanilat 
- 1 kg visine 
- 250 ml ulei 



Preparare

Inainte de toate ne apucam de prepararea grisului cu lapte.

Puneti laptele la fiert impreuna cu zaharul si zaharul vanilat. Cand incepe sa fiarba dati focul mic si puneti grisul in ploaie (nu in ploaie afara, da?), amestecand cu un tel sau cu lingura sa nu faca cocoloase. Lasati la foc mic pana se ingroasa. Luati de pe foc si cat inca este cald adaugati cele doua oua batute usor. Amestecati bine si omogenizati compozitia. Lasati sa se raceasca. 

Cat se raceste grisul spalati si curatati visinele de samburi. Eu am folosit visine proaspete insa daca nu aveti sau nu este sezon puteti folosi la fel de bine si congelate.Sfatul meu este insa sa nu le dezghetati inainte. 

Scoateti foile de placinta din pachet si impartiti-le in trei. Vom face trei rulouri separate (a cate patru foi fiecare).

Intindeti prima foaie de placinta si ungeti-o cu ulei cu ajutorul unei pensule de bucatarie. Asezati deasupra ei a doua foaie si ungeti-o si pe aceasta. La fel procedati pana ajungeti la a patra foaie. 

Intindeti deasupra foilor unse o treime din compozitia de gris apoi presarati deasupra visinele fara samburi (la fel impartite in trei). 

Impaturiti marginile usor inauntru cam 1-2 cm sa nu se scurga compozitia. Rulati cu grija pe partea lunga, obtinand astfel un strudel pe care il asezati in tava cu partea impaturita in jos. 

Procedati la fel cu restul foilor, a grisului si a visinelor pana terminati cele trei rulouri.

Ungeti si deasupra cu ulei, apoi dati la cuptorul preincalzit la 200 grade C timp de aproximativ 30 minute. 

Lasati sa se raceasca complet inainte de a taia placinta. Pudrati cu zahar si serviti.


Sursa de inspiratie
Bon appetit!

5 comentarii:

  1. Pare foarte gustoasa si usor de preparat. Am sa incerc sa o fac in aceasta seara, cand am intorc de la serviciu ma opresc la aprozarul din colt, iau visinele si ma apuc de treaba. Multumesc pentru reteta! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma uit la monitor si ma gandesc cum se topesc in gura :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O idee bună! Chiar am niște foi de plăcintă în congelator și nu știam cu ce să le umplu!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram