Cornuri bicolore cu ciocolată - Din bucatarie, cu pasiune

miercuri, 26 noiembrie 2014

Cornuri bicolore cu ciocolată

Dacă cumva vă place cafeaua sau ceaiul de dimineaţă cu ceva bun lângă, sau nu ştiţi ce să mai daţi copiilor la pachet, v-am adus o reţetă de cornuri pufoase, dulci şi cu o umplutură de ciocolată. 

Reţeta am preluat-o de aici şi face parte din seria Provocărilor secrete, organizată luna aceasta de Kadia.



Ingrediente

- 650 g făină
- 7 g drojdie uscată
- 2 ouă
- 100 ml ulei 
- 100 g zahăr
- 300 ml lapte 
- coaja rasă de la o lămâie 
- 1 linguriţă esenţă de vanilie 
- 2 linguri cacao

Pentru umplut
- 100g ciocolată

Pentru uns
- 50 ml apă
- 2 linguri miere 
 


Preparare

Înainte să vă apucaţi de aluat aveţi grijă ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. Astfel reuşita aluatului va fi mai mare. 

Într-un castron puneţi făina cernută. Faceţi o gaură în mijloc şi adăugaţi ouăle bătute uşor cu furculiţa, laptele călduţ, uleiul, zahărul, vanilia şi drojdia. Dacă vă place puteţi pune şi coaja rasă de la o lamâie. 

Frământaţi până ce aluatul este omogen, elastic şi se dezlipeşte uşor de pereţii vasului.

Împărţiţi aluatul în două parti. Într-una din ele adăugaţi două linguri cacao şi mai frământaţi până ce compoziţia devine omogenă şi toată cacaua este încorporată. 

Lăsaţi aluatul să crească la loc cald aproximativ o oră, timp în care işi va dubla volumul. 

Când aluatul a crescut întindeţi separat în foi dreptunghiulare pe care le suprapunţi una peste cealaltă. Eu am lăsat foaia cu cacao dedesubt. Mai intindeţi puţin cu sucitorul cât să se lipească una de cealaltă. 

Tăiaţi în triunghiuri pe care le rulaţi de la capăt spre vârf obţinând cornurile. Dacă doriţi le puteţi umple cu ciocolată sau gem. Eu am pus câte un cub de ciocolată în fiecare corn.

Aşezaţi cornurile în tava pregatită cu hârtie de copt şi mai lăsaţi-le să crească încă 40 minute. 

Daţi la cuptorul preîncălzit la 180 grade C timp de 20-25 minute până sunt gata. Cât sunt încă fierbinţi ungeţi-le cu un sirop cald făcut din miere diluată cu puţină apă.






Bon appetit!

3 comentarii:

  1. Si pufoase, si langa cafea! Perechea potrivita :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata nemaipomenit, daca inchid ochii pot simti si mirosul apetisant. Multumim pentru retetele delicioase! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. arata atat de bine, niciodata nu am mi-au reusit cornuletele sper ca reteta ta o sa imi iasa la fel de bine ca tine!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram